Echipa de junioare II a CSM București (generația 2001-2002) s-a clasat pe locul 2 la turneul internațional de la Belgrad – „Medunarodni TROFEJ Beograda” -, la care au participat mai multe grupări din spațiul ex-iugoslav. Întrecerea s-a desfășurat la șase categorii de vârstă (trei la feminin, trei la masculin), iar clubul bucureștean a luat startul la categoria junioare II, alături de alte 15 echipe, împărțite în patru grupe.
În prima fază, CSM București a învins Radnicki Belgrad cu 20-17, Krka (Slovenia) cu 21-15 și Podravka Koprivnica (Croația) cu 26-18. Calificată în semifinale, CSMB a dispus de Vozdovac 1955 Belgrad cu 19-13. În finală, reprezentanta României a fost întrecută de RK Junior Belgrad cu 23-21.
Raluca Săndulache a fost desemnată cel mai bun portar al turneului, iar din echipă s-au mai remarcat Diana Lăscăteu (inter stânga) și Emilia Dan Zamfir (extremă stânga), conform informațiilor oferite de Remus Drăgănescu, conducătorul delegației.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER